Sorana Cîrstea a fost iar la înălțime la Roland Garros, s-a calificat în optimi, iar românca este convinsă că a făcut cel mai bun meci de la Paris.
Jucătoarea noastră știe că n-a avut o misiune ușoară cu Daria Kasatkina, chiar dacă victoria a părut un categorică.
Sorana Cîrstea a câștigat 189.000 de euro după ce a învins-o vineri pe Daria Kasatkina (Rusia, 37 WTA).
Sorana a tras o sperietură în primul set al meciului cu Daria, atunci când a căzut și a primit îngrijiri medicale, dar românca și-a revenit uimitor și apoi a făcut cel mai bun meci de la Paris, așa cum a recunoscut la final.
„A fost cel mai bun meci făcut până acum la Roland Garros. Un meci foarte bun din partea mea, controlat de la început până la sfârșit, un meci solid. Cred că scorul nu este atât de corect, pentru că și Daria a jucat foarte bine, a fost un meci de înaltă calitate. Simțeam că, dacă o las, poate să mă încurce foarte ușor”, a spus Sorana Cîrstea.
„Am reușit să fiu agresivă, am reușit să fiu în control, iar pentru mine este o bucurie. Nu mai văd meciurile ca pe un tur 2, tur 3, pur și simplu este un meci de tenis de care mă bucur la maximum. Nu mai joc cu atâta presiune, cred că am făcut un progres din acest punct de vedere”, a mai punctat jucătoarea noastră.
Sorana Cîrstea (29 de ani) se va duela în optimi la Roland Garros cu Tamara Zidansek (23 de ani) din Slovenia, ocupanta locului 85 mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER